Vara pe Dâmbovița: Egretă mică lângă Camera de Comerț

Chiar dacă albia Dâmboviței e betonată și vegetația de pe chei se înghesuie de-a lungul ei pe o fâșie îngustă de jumătate de metru, râul ăsta care traversează Bucureștiul și pe care rar îl băgăm în seamă e plin de viață.

Serios. M-am convins de asta mai ales în ultimii doi ani. Împreună cu alți membri SOR București am participat două ierni la rând la MidWinter Count – un program de monitorizare pe termen lung a păsărilor legate de mediul acvatic. Am văzut pe Dâmbovița, în oraș, rață roșie, pestriță și moțată, cormorani, lebede de vară, pescăruși suri, pescăraș albastru și multe alte specii de păsări a căror existență e legată de prezența râului. Poți răsfoi aici cele două albume foto rezultate: MidWinter 2019 și MidWinter 2020. Programul este organizat de Wetlands International, în România e coordonat de Societatea Ornitologică Română. Sigur va fi și iarna care vine, așa că poți participa și tu, dacă ți se pare interesant.

Bun. Hai să revenim la chestia cu vara, egreta și Camera de Comerț. 🙂
Azi am avut unul dintre cele mai faine drumuri spre muncă. Am plecat de acasă cu un sfert de oră mai devreme decât dacă aș fi mers cu metroul. Atât.
Am luat-o pe jos, lipa-lipa, pe malul Dâmboviței, de la Timpuri Noi spre Unirii. După Biserica Bucur, am observat că au apărut un fel de geamanduri, niște mingi roșii de plastic, în mijlocul apei. Cum mergeam eu așa și mă gândeam ce scop ar putea avea mingile alea, hop! O pată albă, ovală, lângă una dintre ele. Genul ăla de pată care nu are cum să fie o pungă, o sticlă, o bucată de polistiren. Era o egretă mică. 🙂 Mică și mulțumită de algele pe care le avea la picioare. Deloc deranjată de cei 2-3 oameni care-și plimbau câinii pe chei sau de mașinile care vâjâiau și claxonau pe Splai.

Egreta mică migrează, nu-și petrece iarna la noi. Îi plac apele puțin adânci, preferabil limpezi, ca să vâneze ușor hrana: pești mici și broaște. Forma asta a gâtului, pliat ca un arc, o ajută să lovească prada rapid și cu putere. Știi că ai văzut o egretă mică, nu una mare, dacă pasărea are ciocul negru și degetele galbene. La egreta mare e fix invers: are cioc galben și degete negre.

Nu e prima dată când văd egreta mică în București, pe Dâmbovița. Cu vreo 2-3 ani în urmă făceam zilnic drumul casă-birou pe jos, așa că treceam pe malul râului de două ori pe zi, cinci zile pe săptămână. Am văzut egreta tot pe lângă Camera de Comerț, dar asta nu înseamnă decât că-i place să pescuiască în zonă. O colegă de voluntariat și birdwatching a văzut-o pe lângă podul de la Mihai Bravu. Probabil proximitatea Parcului Natural Văcărești e o explicație. 🙂 Te trezești dimineața în Văcărești, dintr-un motiv sau altul decizi că n-ai chef să pescuiești în baltă și fâl-fâl, dai de 3-4 ori din aripi ca să iei masa „în oraș”, unde știi un loc bun, fără mulți concurenți.

Egreta mică a fost marea bucurie a dimineții de azi. Am asezonat-o, tot pe malul Dâmboviței, cu două chire de baltă, un cormoran mic și un snop bun de rațe mari. Rândunelele care zburau rapid și la rasul apei sau drepnelele care se-nvârteau sus de tot pe cer nu le-am putut poza, sunt prea iuți pentru mine.

• 

• 

•