De dimineață am luat metroul și m-am dus să văd câte feluri de păsări sunt în Parcul Drumul Taberei. Nu că n-aveam somn sau n-aveam păsări de văzut la doi pași, în Tineretului. Găseam eu ceva-ceva.
Dar prin decembrie, facebookul dezbătea intens dacă există sau nu păsări în fostul parc Moghioroș. Radicalii ziceau „nuu, dom`le, ce păsări, nu-i nici o pasăre aici, doar porumbei”. Moderații: „ce păsări? ciori, vrăbii, porumbei, aia da, dar atât. Ce, pentru alea să nu ne bucurăm noi de artificii și de boxe date la maximum în parc?”. Nici unii, nici alții n-aveau alt argument pentru siguranța cu care își susțineau afirmațiile decât numărul de ani trăiți în cartier sau frecvența plimbărilor făcute-n parc. „Eu merg săptămânal și n-am văzut altceva” e o chestie pe care mi-am spus-o și eu, când m-am apucat de păsări, acum vreo 10 ani.
În prima mea carte cu și despre păsări, „Păsări comune din România”, pe care sper să o reediteze SOR cândva, aproape la fiecare specie scria că e comună. Și ghionoaia verde? Și. Și vânturelul roșu?! Și. Șiii… pițigoiul albaaastruuu? Păănțăăruuușuuul? Grangurul?! Imposibil. Păi eu nu le văzusem niciodată, cum să fie păsări comune? La unele mai și scria că pot fi văzute în parcuri mari, cum era Tineretului, în care mă plimbam, în medie, de două ori pe săptămână.
Ei, după ce am început să răsfoiesc cartea asta și să înțeleg că da, păsările astea chiar există, nu-s inventate, am început să le văd și-n parc. Am avut în an în care dacă vedeam în parc un pițigoi albastru sau vreo ghionoaie verde nu mai puteam de bucurie toată ziua. Bine, și-acum mă mai bucur când îi văd, dar e un alt soi de bucurie.
Cam așa cu argumentul „eu n-am văzut, deci nu există”.
Să mă-ntorc la păsările din Parcul Drumul Taberei, totuși. După toate discuțiile astea, m-am hotărât că o să merg să fac o listă cu speciile care pot fi văzute acolo. Am mai trecut cu binoclul la mine pe acolo și prin vară, când am văzut niște florinți, dar n-am insistat. Era cald și groaznic și abia așteptam să ajung acasă.
Azi am stat o oră și jumătate, de pe la 9 la 10 jumătate dimineața. Am găsit 12 specii: vrabie de casă, porumbel gulerat (cea mai mare specie de porumbel sălbatic de la noi), cioară de semănătură, cioară grivă, stăncuță, coțofană, pănțăruș, pițigoi mare, pițigoi albastru și trei feluri de ciocănitori: ciocănitoare pestriță mare, ciocănitoare de grădini și ciocănitoare de stejar.
Ce mi s-a părut fain pentru păsări
Sunt mulți copaci bătrâni, diverși, inclusiv niște pâlcuri zdravene de pini și alte conifere, cărora pare să le meargă mult mai bine decât celor din Tineretului, care s-au cam uscat în ultimele veri. Coniferele sunt un loc excelent pentru mai multe specii de păsări, dintre care aușeii și pițigoii de brădet îi preferă în mod special.
Spre deosebire de Tineretului, unde poți să te dai de-a dura cu bicicleta până-n lac, că nu se opune nimeni, pajiștile din Parcul Drumul Taberei sunt mult mai protejate. Multe dintre ele sunt încercuite cu garduri vii din tuia, pe care nu prea-ți vine la îndemână să le sari. Pe altele sunt pur și simplu indicatoare cu „peluză închisă, vă rugăm nu călcați iarba”. Sunt destule însă pe care poți să zburzi fără probleme. Închiderea unor peluze pentru refacerea ierbii, în timp ce altele sunt deschise, mi se pare o idee foarte bună, care împacă și capra, și varza: vrem să stăm pe iarbă, dar vrem să avem și zone verzi, pe termen lung.
Ce nu mi s-a părut bun pentru păsări și biodiversitate în general
Gazonul. Oamenii ăștia când au făcut parcul, au înlocuit vegetația spontană cu gazon. Moartea pasiunii, pentru biodiversitate. După ce m-am plimbat atent o oră și jumătate prin parc, asta e cea mai mare problemă pe care o am cu locul ăsta.
Apoi tufișurile. Sunt multe, multe garduri vii din tuia, inclusiv un labirint. Mai sunt niște tufișuri în pantă, foarte dese, pe care probabil pănțărușii, măcălendrii și, mai spre primăvară, silviile le vor aprecia și folosi ca să-și facă cuiburi.
Cu toate astea, într-o oră jumate de plimbare, n-am văzut măcar o mierlă în parcul ăla. Una singură. Iar mierlele nu-s nici discrete, nici sperioase. Le-am găsit la monitorizarea pentru Atlasul Păsărilor în cele mai betonate locuri din București. Am vreo 8 în spatele blocului, iar în serile de vară e una în mod special care țăcăne pe casa vecinilor de nu poți urmări un film ca lumea. Sunt mierle în București și nu sunt deloc niște păsări pretențioase. Totuși, nu par să fie în Parcul Drumul Taberei.
Pentru chestia asta, aș da vina, în primul rând, pe gazon, pentru că mierla e o pasăre care petrece mult timp pe sol, unde se hrănește cu chestii din sol (viermișori, melci etc.), apoi pe lipsa tufelor și arbuștilor cu fructe autohtone, tot pentru că alea sunt o hrană preferată de mierle: măceșele, păducelul, porumbele. Nici niște sâmbovine, care-s copaci, de fapt, n-ar fi stricat în parcul ăsta.
Încă o dezamăgire legată de parcul ăsta: sub gardul viu de tuia care formează „Labirintul” nu e pământ, ci pietriș. Și în general, tuia aia din gardul viu, în tot parcul, ori nu rodește, ori când au tuns-o au tuns-o cu fructe cu tot. Păcat. Ar fi fost o resursă de hrană binevenită pentru cinteze și botgroși. Uite că uitasem: nici cinteze n-am văzut, deși sunt cea mai numeroasă specie de păsări din România.
Pe locul trei, deși nu înseamnă că e mai puțin importantă, e lipsa unei surse constante de apă pentru băut și baie. Ca să-și țină penele în stare bună: neunsuroase, fără paraziți etc., păsările fac baie zilnic. Baie în apă, baie de soare, de nisip sau de furnici. E foarte important pentru ele să aibă o sursă de apă, fie ea și o băltoacă făcută de o țeavă care picură sau un furtun perforat. O baltă mică, poate cu nici trei căni de apă în ea.
În Parcul Drumul Taberei n-am văzut nimic de genul ăsta. Sigur, vara lacul nu e secat, dar pentru că marginile lui sunt tăiate perpendicular pe fund, nu se adâncesc lent, în pantă ușoară, pentru păsările mici e foarte riscant să-l folosească, dacă nu imposibil.
Vara probabil că le ajută sistemul de irigație, mai degrabă decât prezența lacului. Iarna, exceptând perioadele ploioase și rezervele de apă adunate accidental prin scorburile copacilor, habar n-am de unde se adapă păsările astea.
Ce mi s-a părut trist
Parcul Drumul Taberei este Parcul, cu „P”, marelui cartier-dormitor al Bucureștiului. De curând a mai apărut unul, din ce am citit. Dar exceptând spațiile verzi dintre blocuri, care sunt foarte faine, dar sunt spații verzi, nu poți să spui că o plimbare prin spațiul verde din fața blocului e echivalentă cu o plimbare printr-un parc adevărat, în Drumul Taberei parcul ăla e cel mai important și cel mai mare.
De fapt, dacă te uiți pe googlemaps, o să vezi că suprafața aia mică și înghesuită, pe care blocurile și parcările greu s-au îndurat să n-o înghită, e de fapt ocupată cam pe sfert de diverse construcții: niște sere, un ditamai podul, două spații betonate cu bănci și mese, normal, de beton, vreo două cârciumi, un ștrand și clădirea Stației de Stocare și Pompare Apă Potabilă. Fundul lacului și malurile lui sunt, normal, betonate și ele. La fel și aleile alambicate, care formează o alternanță de doi metri de pajiște cu un metru betonat de alee la fie care cotitură. E un parc cu mult beton și mult gazon și asta nu prea lasă loc pentru natură în parc. Norocul parcului, al păsărilor și-al oamenilor, e că au rămas copacii în picioare.
Ce mi s-a părut comic
Abordarea celor care au gândit proiectul nu prea a luat în calcul că în parc ar putea exista și alte vietăți decât omul, panseluțele și copacii, pe care, doamne-ajută, pare că i-au lăsat așa cum erau. Totuși, viziunea lor artistică a inclus decorarea unor parapeți de plexiglas cu siluete de stârci cenușii, rațe mari și lebede. Păsări de apă care, dacă nu-s aduse cu forța, mă-ndoiesc că vor veni vreodată pe lacul aseptic din fostul Moghioroș. Pur și simplu n-ar avea de ce să-și bată capul. În betonul ăla uscat nu crește nimic, nici vegetație acvatică, nici pești. Poate vreo broască să se rătăcească, cine știe. Dar dacă aș fi stârc în București, serios dacă m-aș deranja.
Și-atunci, dacă tot au vrut să dea impresia că s-au gândit că în parc ar fi cazul să existe și ceva păsări, de ce n-au pus o siluetă de pasăre care chiar are șanse să trăiască acolo? Uite, de exemplu pănțărușul. Sunt păsări destule în oraș, nu e nevoie să le decupăm din plastic și să le plantăm ici-colo, ca și când. Trebuie doar să le lăsăm un pic de spațiu, să trăiască în continuare pe lângă noi.
Celălalt lucru care mi s-a părut comic a fost specia cu numărul 13. N-am pus-o la numărătoarea pentru specii de parc, pentru că era în tranzit, pe cer. Puteam la fel de bine să o văd dacă aș fi stat la gura de metrou Lujerului, din Militari. Fix când să ies din parc, pe cer a apărut un șoim călător. A dat vreo 6 cercuri peste parc, a strâmbat un pic din cioc și-a luat-o către Lacul Morii. 🙂
Concluzia zilei este că trebuie să mai merg. O să încerc să fac asta în fiecare lună, timp de un an, ca să am într-adevăr o imagine completă.
Deocamdată, cum spuneam la început, lista are 12 specii.
