Ce faci când e cald afară și soarele te cam bate în cap? Exact! La fel fac și păsările – se bagă la umbră. Fie în stuf, fie în frunzișul vreunui copac sau tufiș.
Sâmbătă, 4 iulie, în miezul zilei, cu soarele sus și cel puțin 32 de grade Celsius în aer, nu prea aveam ce să aștept pe câmpurile din Sitaru, chiar dacă mă găseam într-un sit Natura 2000. În situl Grădiștea-Căldărușani-Dridu poți să vezi cel puțin 70 de specii de păsări: stârc roșu, ferestraș mic, buhai de baltă, cresteț cenușiu, cresteț pestriț, ciocîntors, rață roșie și așa mai departe. N-are rost să le înșir aici pe toate, dar uite puteți vedea aici o listă făcută de biologii care au studiat zona, ca să nu mai zic că puteți merge personal să vedeți ce-i pe acolo.
N-am umblat prea mult și n-am ajuns prin zonele cu apă, dar tot am avut motiv să mă bucur. Am văzut pupeze, prigorii, o dumbrăveancă, vreo 3 granguri, câteva presuri galbene și un stol vesel și gălăgios de sticleți. Am ajuns în Sitaru pentru că m-am dus în vizită la Rural – o casă de vacanță liniștită și îngrijită care te duce cu gândul la satul bunicilor. Alex de la Rural e și el pasionat de păsări și am aflat de el de la Gate to Romania. Mi-a plăcut și de unii, și de alții.
Prigoria este cea mai colorată pasăre din România și e greu să o uiți odată ce ai descoperit-o. Majoritatea celor care o văd pentru prima dată, eventual în determinator, sunt mirați să afle că avem așa o pasăre viu colorată, cu roșu, verde, albastru, galben la noi în țară. Prigoria nu-i deloc o raritate, dovadă că dai de ea prin mai multe sate din apropierea Bucureștiului și de prin Dobrogea. I se mai spune „albinărel”, pentru că în dieta ei intră și viespi și albine. Își face cuibul în maluri de pământ fără vegetație. Ce vezi este un mal abrupt retezat, cu o mulțime de găuri în el. Gaura aia se continuă cu un tunel de aproximativ un metru, terminat cu o încăpere mai largă unde pasărea își depune ouăle.
Ca orice insectivoră serioasă, prigoria pleacă toamna către țări mai calde.
La fel de mult m-am bucurat de dumbrăveancă. Nici pe ea n-o văzusem anul ăsta și nu prea mă așteptam să dau de ea aici. Mă uitam după o barză care ignora cu stoicism soarele și umbla pe picioroangele ei elegante după broaște, șopârle și alte bunătăți. Am mai făcut doi pași și am văzut un fel de fluture uriaș, albastru și brun-roșcat, ridicându-se de pe pajiște și zburând spre pădure. Dumbrăveanca e și ea una dintre păsările pe care le ții minte din prima și nu prea ai cu ce să le confunzi.
Grădiștea-Căldărușani-Dridu, cu satul Sitaru, rămâne pentru mine o zonă de explorat în condiții mai umane. Poate la toamnă mai ajung pe-acolo, la fix ca să prind migrația. Sau la iarnă, să văd dacă am norocul să văd ferestrașul mic.
Dumbraveanca. Frumos nume. Cum l-o fi dobandit?